Ce bine că eşti

Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele
Si atunci fericirea dinlăuntrul meu
E mai puternică decât mine, decât oasele mele,
Pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
Mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
Lungi, sticloase, ca niste dălţi ce despart
Fluviul rece în delta fierbinte,
Ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus şi izbeşte-mi
Tâmpla de stele, până când
Lumea mea prelungă şi în nesfârsire
Se face coloană sau altceva
Mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
Două culori ce nu s-au văzut niciodată,
Una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
Una foarte de sus, aproape ruptă
In înfrigurata, neasemuită luptă
A minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Many thanks to Georgiana for this post

symbol symbol symbol