Elvetia

Nico Marinescu(Europa 2002)

Impresii „artistice“

18 Aprilie

Excursia era sa inceapa cat p-aci cu ... pierderea trenului, finca ma incarcasem cu bagaj la greuceanu, asa ca am sarit direct in tren, fara sa mai trec pe la vama, control pasapoarte (fiind granita de frontiera) cum era regulamentul. Nici in tren nu m-au controlat deloc la trecerea granitei, si in toata Elvetia nu mi-a cerut nimeni sa-i arat viza aia faimoasa. Pe tot parcursul calatoriei de fapt, n-am prezentat niciodata pasaportul, desi Interrailul era scris in romana si arata naspa rau. Nici macar nu s-au intrebat cum pornesc cu bilet roman de la Konstanz, chiar daca l-au examinat cu o privire ciudata.

Zurich

Cristina, dragutza ca totdeauna, m-a asteptat la gara, desi era o ora la care la elvetieni nici iarba nu creste. Impreuna cu prietenul ei Long, si-au inchiriat un apartament cu trei camere, dragutz si tineresc, in care am avut privilegiul sa stau. Din primul pana in ultimul moment, Cristina realmente m-a facut sa ma simt ca acasa si m-am simtit extaordinar cu ei. In contextul Romaniei post-revolutionare in care se observa foarte pregnant declinul relatiilor inter-umane si in care oamenii din miei au devenit caini si din caini lupi – chiar ma gandeam ce important e dom’le (si ce greu !) indiferent pe unde ajungi si cum te realizezi, sa ramai acelasi om deschis si fain cum erai inainte. Felicitari, Cristina a reusit.

Dimineata m-am plimbat putin prin oras, dar vremea nu era grozava. Frumos asa ca imagine de ansamblu, dar nimic iesit din comun. Idem valabil si pentru catedrala. In Frauenkirche n-am apucat sa intru sa vad vitraliile lui Chagall, finca se deschide abia la 10. Cea mai frumoasa parte: malurile Limmat-ului – un canal foarte lat (de fapt se si spune: „Zurich, lacul in oras“) cu case tipic elvetiene.

Basel

Cu o clasa deasupra, centrul istoric foarte pitoresc, iar domul are niste mozaice interesante pe acoperis. Au si o primarie rosie (!) sa le traiasca ! Misto fantana Tinguely, cu tot soiul de perpetuum mobile mecanice care stropesc in diferite directii diverse jeturi de apa. In Elisabetenkirche, niste vitralii – oau!, mai putin obisnuit – necolorate, dar „lucrate“ si filigranate de numa. Tocmai cu trei zile inainte trecusera pe acolo un deputat PNTCD + alti romani, care notasera cate ceva in registru (he he) – faza tare: una din usile interioare ale bisericii dadea intr-un Cafe Bar (!!!) – lucru nemaivazut pana acum.

Muzeul de arta – BUN ! (si nici nu e scump) – sculpturi de Rodin si unele criminale de Giacometti (mai ales o pisica scheletica), picturi ale tuturor francezilor (era o „Seceratoarele“ de Pisarro facuta din mii de puncte – meseriasa), apoi toti astia moderni si cunoscuti (din Picasso si Braque n-am inteles nimica), Van Gogh, acum am inteles si de ce is asa stupide si triste picturile lui Hohlbein, dupa ce am vazt portretul nevestei + ale cei 2 copii mai mari, dar cea mai bestiala e una „Triumful mortii“ a lui Brueghel al Batran, cel putin la fel de criminala ca alea ale lui H. Bosch, cu o sumedenie de personaje si schelete in ea.

Cand am plecat de la Basel ma palise o foame de numa‘, („cum mananc eu in IC, daca is numai d-aia trasi la patru ace?“), ash, in primul rand ca la ei IC-ul are 2 etaje, ca personalul nostru, si cum m-am dus sus, toata lumea descaltata, cu picioarele intinse pe scaune, mancand sandwichuri, kebap etc, asa ca...


Schaffhausen

Mergand de-a lungul Rinului, care curgea foarte lin si calm (nici nu se auzea nimica), chiar ma intrebam daca mai vine cascada aia odata. Dar dupa o cotitura, brusc se supara raul si dupa alte 100 metri- pac! – cea mai mare cascada dinEuropa: 23m inaltime, 150m latime.

Cum pe malul drept poti sa faci inconjurul ei, si o vezi intr-un spatiu amplu, nu pare cine stie ce, pe malul stang insa, dupa ce platesti 1 Sfr. simbolic finca tre sa treci prin dreptul unui chiosc ca sa ajungi aproape de cascada, la locurile bune de pozat – ehei, acolo, misto de tot ! Esti atat de close de valtoare, incat poti baga mana in ea.


Stein am Rhein

Cand am ajuns acolo, eram terminat rau si simteam deja cum mi se clatina creierul in cutia craniana, nici picioarele nu ma mai duceau + ca am bagat de seama ca gara este putin in afara... dar mi-am zis, ce naiba, ma plimb si eu acolo linistit o ora. Si a meritat efortul ! Oraselul (de fapt: sat) asezat pe cele 2 maluri are Rinului n-are decat strada principala interesanta, dar aia este o bijuterie ! – foc de dragutza, numai case d-alea pictate, cu stucaturi de lemn si cu chilii cu turnulet tzuguiat, aplicate pe exterior in stil elvetian + o fantana cu statuie, colorata s-aia. A cascat niste ochi nashul, cand a vazut cate drumuri am facut azi (ha ha!), apoi a dat apreciativ din cap...


19 aprilie

Plecand de la Zurich dis-de-dim. catre singura zona prevazuta cu soare pe ziua de azi (partea italiana) , atunci cand m-a sculat nashul sa prezint biletul, am cascat ochii mari si nu i-am mai inchis vreun sfert de ora, finca erau niste peisaje de-ti taiau rasuflarea. Tocmai treceam pe langa un lac maretz (care incepea la 10m de sina), iar pe partea cealalta „rasareau“ din lac imensitatzi de munti, urmati indeaproape in spate de unii albi (nu inzapezitzi!- e o diferenta, pur si simplu erau complet albi), iar trenul se strecura ca sarpele printr-o vale la mare inaltime (soseaua era la o distanta enorma undeva „pe jos“).

Lugano

Prima oara cand iesi din gara (care arata ca un cazinou) ti se ofera o priveliste supermeseriasa, finca gara este undeva sus si ai orasul chiar la poale, cu turnul catedr. distingandu-se clar in apropiere, in stanga planul secund niste munti albi, in fata un munte pe care is insirate case in susul sau in cel mai pur stil italian (gen Sorrento), in dreapta alti munti acoperiti de vegetatie si peste tot la poale: Lago di Lugano !

De acolo am mers mai intai 2 minute cu trenul pana la Paradiso (nume!), de unde exista funicular in sus spre Monte San Salvatore, dar am intrebat daca se poate urca pe jos. „Pai muntele este chiar asta deasupra noastra, poteca exista, da‘ nu stiu unde e“ – ochiometric l-am evaluat ca o Tampa ceva mai pieptisha, asa ca atat am asteptat!

Chiar in spatele garii, indicator: Monte San S.- 2 ore 15. M-am cam dezumflat, finca mai mult de 1 ora- 1 jumate nu puteam sa aloc pentru dus – merg un minut mai incolo unde incepea poteca – scria: 2 ore (ha ha)– („ba, e clar, astia umbla cu shoparlica“), si in clasicul stil Facaletz am luat-o voiniceste in sus – cea mai grea a fost prima parte finca n-am mai facut sport de un car de vreme, pana mi-am intrat in ritm, dar tocmai d-aia, asa de bine mi-a picat! Urcusul: exact ca pe Tampa, mai intai prin spatele unor case, apoi serpentine multe. Dupa un sfert de ora, indicator: 1ora jumate, si diverse pareri: „Correction:2.30 hours“, „Korrektur:3/4 Std.“ Eram in timp, evident. Auzind peste tot italiana, am salutat cu Buongiorno mai inati pe 2 batranei, care vorbeau germana, si apoi pe o tipa cu un cane, care a venit din spatele meu si a ajuns inaintea mea sus si care a replicat Bonjour (deh, Elvetia !). Per total, indianul Talpa-iute a facut 1 ora si 10 minute cu stat la Belvederi cu tot, care te tentau cu privelistile lor faine sa nu mai urci mai departe, dar eu cunosteam principiul: „de sus se vede totdeauna cel mai fain“.
Sus de tot pe varf – o mica biserica ! – simpla si sacra; iar pe acoperisul ei – o terasa panoramica de unde se vedea brici in toate directiile. M-a spart lacul ala – un verde inchis, tipic pentru anotimpul asta, cu mai multe „brate“, iar muntele „cadea“ direct in apa, cu vegetatie cu tot, deci nu mai exista mal, strand etc. In spate, soseaua + calea ferata renumita catre Chiasso/Italia, care traverseaza lacul de-a latul, apoi se serpuie pe vale inante de-a lungul lacului. Bestial !

In jos am facut numai ¾ ore, aplicand partial tehnica „take no prisoners“, adica alergat in jos ca pe Jepi, dar erau multe trepte (si inalte!) + pietris + ca era ud si aluneca, de era sa zbor de 2 ori cat colo, asa ca atunci cand au inceput sa-mi tremure picioarele, m-am linistit brusc. Jos a urmat binefacatoare tehnica deja brevetata a descaltatului + bagatului pic. in apa rece.

Din nou la gara din Lugano, oameni imbracati la costum, cravata – deh!, si vreo 3 insi care l-ar fi putut juca perfect pe Don Vito Corleone. Lugano este atat de frumos ! Rar am vazut asa oras sa aiba de toate la un loc. Lacul, cu promenada, fantana arteziana, flori de toate culorile, palmieri (!), hidrobiciclete cu volan (!), strazi cu artizanat, jos cald si soare, iar peste lac munti in toate partile si putin mai incolo piscurile albe. Iar cultural: au 2 biserici sa le traiasca: San Lorenzo (foarte frumoasa inauntru, cu traditionalele chilii de spovedanie italiene) si S. Maria degli Angioli, cu o fresca a Cinei cea de Taina lateral, si o chestie de care n-am mai vazut: perete despartitor/ ditamai arcul care separa biserica in doua, pe spatele caruia era infipta orga (deci la mijloc!) iar pe fatza o fresca IMENSA.

„Peisajul“ feminin s-a modificat si el subit fata de ziua anterioara si exponential in bine – cum era si de asteptat de altfel. Ca sa prind trenul de Locarno, am tras o fuga zdravana pe strazi in sus si l-am prins la „mustata“ – noua specialitate. In contextul celor 50 linii private de tren ale lor, am facut si descoperirea importanta ca FSS este acelasi lucru cu CFF si SBB, adica Caile Ferate Elvetiene, numai ca is scrise in limba regiunii respective.

Locarno

Mica statiune la Lago Maggiore, nimic deosebit, in afara de manastirea Madonna del Sasso, renumita si pentru pelerinaje, care, ca niste buni „italieni“ ce sunt, au cocotzat-o tocmai pe o stanca sus pe deal, astfel ca obosit fiind, mai mult m-am „tarat“ pana acolo, plus ca drumul era constituit din pietre d-alea infipte in pamant, de mi-am facut talpile prashtie. Exista si funicular, dar pe jos e mai interesant, finca pe Via Crucis, cum ii spune, is amplasate tot felul de troitze din cand in cand. Peretzii bisericii par a rasari direct din stanca (gen Meteora), iar atmosfera inauntru – sacra – un tavan foarte interesant –nu pictat, ci sculptat !

Toata lumea in oras era la tricou si chiar maieu ! – o caldura incredibila – si am vazut si o colectie excelenta de costume de baie – Beldona – in modele si combinatii foarte faine – turcoaz sau albastru/bleu cu negru.

La intoarcere, un „italian“ se tot enerva ca nu-i functioneaza handy-ul (normal, eram in tunel) si asa am realizat si eu ca tot mergem de vreo 10 minute prin tunelul ala si nu se mai termina. Ulterior mi-a spus Long ca ala e insusi Gotthard-ul, adica cel mai lung tunel al Elvetiei, prin care mergi vreo 15 minute.


20 Aprilie

Distanta Berna-Thun-Brig mi-a oferit privelisti montane la fel de grandioase ca cele de ieri, si totusi altfel – mai inati se merge pe o campie plana-plana vizavi de care se inalta o catena bestiala de munti inzapezitzi ca fundal. Apoi sina urca pe nesimtite, dealurile iau locul campiei si peisajul cu pajisti verzi arata EG-ZACT ca in reclamele cu vacutza Milka (casutzele alea tipice de lemn etc.) Apoi, sina ajunge undeva sus de tot fata de sosea la o distanta si mai enorma decat cea de ieri.

Zermatt

De la Visp la Zermatt am urcat cu o linie privata (partial cu roti dintate pe portiunile mai grele) – 2 vagoane pline cu schiori echipati bestial of course – care se strecura pe o panta considerabila printre munti in sus. In prospect se sublinia ca pe vremea cand a fost data in folosinta aceasta linie, in Berlin 7000 de cai trageau tramvaiele (!)

Prototipul statiunii de munte elvetiene – numai case din lemn (vile, de fapt), orasel micutz, suveniruri, nu circula deloc masini, numai electro-minibuse, electro-mobile si trasuri cu cai. In 20 minute cat am stat acolo sa astept un tren dintat catre si mai sus – am intalnit trei romani! (niste „tzarani“)- la care tocmai aici in varf de munte nu ma asteptam. Inspre Gornergrat (3089 m !), treci partial printre peretzi de zapada si ai un peisaj extraordinar asupra Matterhornului (cel mai misto munte elvetian!),de care te apropii din ce in ce mai mult.
Partii in stanga si in dreapta asa de faine ca ma durea inima ca tre sa ma intorc tot cu trenul in jos ca paltonarii; alb orbitor, de mi-au dat si lacrimile, iar sus o priveliste mirobolanta asupra varfurilor din jur, Matterhornul ca-n palma, finca era senin all-around si cer albastru. M-am dus la unul care arata perfect a spaniol, sa-mi faca poza cu indicatorul de 3089m: „Do you speak English?“, da‘ el: „Of course“ si ma ia pe cel mai pur accent (stilul ala „the Pope“-stii tu, Vlad) – era tocmai din Cambridge! – ha ha. Ca orice bun englez, dupa ce mi-a facut mie poza, s-a indepartat, s-a gandit vreo 5 minute bune, dupa care s-a hotarat ca vrea si el poza cu indicatorul (he he ...)

In Zermatt d-abia am apucat sa cumpar ceva vederi (totul era inchis la pranz) si am tras un sprint de 100m plat pana la tren, caruia la 2-3 secunde dupa ce am sarit in el, i s-au inchis usile! – altfel era bai nasol cu programul... Fiind o placuta toropeala calda in tren, am adormit instantaneu, si m-am trezit abia... dupa gara de schimb- noroc ca din urmatoarea erau 2 trenuri unul dupa celalalt spre Montreux, iar al doilea a plecat cu intarziere, altfel eram fiul ploii.

Montreux

Aceeasi poveste ca si Lugano – faleza (superba!!!), flori, palmieri, lac, munti de partea cealalta, care „cad“ direct in lac. De data asta insa, lacul este Le Leman sau Lac de Geneve, iar muntii nu mai sunt vegetati, ci formeaza un lant stancos si inzapezit. Asa cum Lugano este tipic italian, asa e Montreux tipic francez - exact flair-ul si charme-ul ala. Atmosfera „calda“, populara, este inlocuita de una elitista. Cazino, terenuri de tenis la faleza, hoteluri luxoase si bungalowuri cu alei de mi-ar fi trebuit o poza pentru fiecare... „Peisajul“ este umplut acum de frantuzoaicele elegante (sau uschite) si arogante. Lume superelegant imbracata cum n-am mai vazt pana atunci – mai ceva ca la Paris sau Monaco! Cu toate limbile mele, m-am simtit jenant cu franceza mea de balta – dar oamenii intelegeau repede ce vreau sa zic – tot mai bine decat sa incerc alte limbi, mai ales ca nu ii „nimeream“ deloc – ba engleza, ba germana...

Mi-am facut poza cu statuia lui Freddie Mercury !!! – dintr-un metal negru, sta frumos pe malul apei, indreptat catre lac si munti, in pozitia lui clasica din concert, cu mana dreapta ridicata, mana stanga jos cu microfonul si picioarele larg desfacute.

Dupa vreo 50 minute de mers foarte lejer si facut poze pe faleza, am ajuns la castelul Chillon, (cu juma de ora inainte sa se inchida), care nu e cine stie ce inauntru, dar hei!, dupa ce ajungi acolo, evident ca intri – auster si sobru, imi aducea aminte de cele spaniole (Segovia de ex.).

Drumul de intoarcere l-am facut in 20 minute! in fuga la urmatorul tren – de mi-am dat si sufletul pe caldura aia, am ajuns la fix sau chiar cu un minut intarziere, cand am bagat de seama cu satisfactie ca trenul este anuntat cu 5 minute intarziere (in Elvetia!) – fara indoiala cineva acolo sus m-a iubit in ziua asta. In primele zile cred ca am facut vreo 5-6 Fugi d-astea „prin Porumb“, asa ca pot sa ma inscriu linistit la Marsul Libertatii sau vreun maraton, daca mai urmeaza cateva de genul asta...

Frumusetea Montreux-ului a fost incununata acum catre sfarsit de 2 imagini pe care nu o sa le uit cat oi trai:
1. statuia lui Freddie, vazuta din spate, cum era profilata neagra si stralucitoare (de la soarele care se pregatea sa apuna) pe apa bleu spre alba si pe munti; si
2. liziera lacului, formata dintr-o dunga alba interpusa intre apa si orizont – fenomen unic, combinat cu apa care stralucea de la soare si cu muntii estompati ca fundal. Am ramas mut !

Mai mult ca sigur ca nu as fi vazut cea de-a doua imagine, (eram cu spatele) daca nu mi-ar fi atras atentia un „francez“ beat care statea vizavi de mine – „regarde, c’est magnifique!“ La inceput mi-a intins o doza de bere – eu „nu, mersi“, dar de fapt vroia sa i-o deschid ! A deschis-o altul, de ne-a stropit pe amandoi ! Tipul a tot „conversat“ cu mine, pana a realizat ca „nu vorbesti prea mult“, dar a fost de acord cand i-am explicat ca pre limba asta sunt mai bun la ... ascultat. Povestea ca e pictor: „dupa 30 de ani de pictat si munca, m-am saturat, acum lucrez cu retina... eu inteleg imaginile... lumea e plina de brute, tinerii is violenti, n-au pic de gratie in ei“ etc, de elvetienii Durrenmatt si Max Frisch, ca Kafka a fost complet gresit inteles si apoi m-a rugat sa-l ajut cu bagajul, finca se clatina rau de tot („biensur“) si mi-a dat si 2 Sfr., pe care am vrut sa-i refuz, dar pan‘ la urma i-am luat mai mult ca sa scap de el, finca ma grabeam sa prind trenul de Zurich (again!) – asa ca am ajuns si hamal de bagaje (!) – he he...

21 Aprilie

Geneve

Daca s-ar face o evaluare a oraselor cu note de la 1 la 10, Geneve ar primi de la mine fara cracneala 10, figurand alaturi de celelalte „mari si consacrate“ de prin Europa. Asta finca are tot ce-i trebuie sa incante pe deplin un turist. Orasul vechi e absolut superb si pitoresc (!) si are ca highlight Catedrala – maiestuoasa. La numai 2 luni dupa ce Calvin a promulgat Reforma, in martie 1513; Consiliul Genevei a adoptat-o cu unanimitate de voturi (!) si astfel a devenit republica protestanta (spiritul independent si antagonistic al elvetienilor! – la care o sa mai revin- par example, am aflat cu stupoare de la Long ca Elvetia nu este in ONU !?!) Intr-un parc, o „inventie“ pe cat de simpla, pe atat de draguta – joc de sah desenat pe asfalt si figuri de plastic de vreo 70 cm, pe care le mutai pe „tabla“ cu ambele maini – misto, ca aveai o perspectiva panoramica asupra jocului. Parca ar „veni“ perfect un astfel de joc in Piata Sfatului de la noi, dar oare cati ani ar trebui sa treaca pana sa nu mai fure nimeni piesele ?

Apoi: LACUL! – cu o faleza superlunga in forma de potcoava si cu cea mai mare concentrare de oameni pe Rollere vazuta vreodata. (era si un soare frumos de numa) Care e cea mai mare atractie ? Le „Jet d’Eau“ – care este exact ceea ce spune numele, pur si simplu un jet de apa (foarte „eficient“ turistic, se vede cam de peste tot) amplasat pe un dig ingust catre mijlocul lacului (de departe ai impresia ca „rasare“ din apa) . 500 litri de apa/sec. sunt proiectati cu 200 la ora pana la o inaltime de 140m, dupa care apa cade purtata de vant putin lateral intr-un „evantai“ frumos. O plimbare pe sub jet e obligatorie ! – imi inchipui insa ca daca isi schimba vantul brusc directia, intr-o fractiune esti ciuciulete.

Conform spiritului orasului, exista biserici catolice, protestante, rusa ortodoxa, moschei, sinagoga, si una mica foarte simpatica anglicana. Au 2 cladiri de posta: noua si veche. N-am mai vazt nicaieri cladire a postei asa gigantica ca cea noua, nici asa impresionanta precum cea veche. Foarte dragutza este si Ile Rousseau, o insulitza intre 2 poduri, cu statuia lu‘ ganditoru‘ pe ea – nu scrie decat numele lui, anii intre care a trait si „cetatean la Genevei“. Interesant: omul care a scris „Contractul social“ se afla acum izolat pe o insula de toti ceilalti oameni, intr-o singuratate solemna...

M-am plimbat de-a lungul lacului, mai intai pe Rive Gauche (care e pe dreapta pe harta!) pana cand am crezut ca vad Mont Blanc-ul, dar un domn barbos cu pipa si costum cu vesta m-a edificat ca aia-s muntii Jura – cu care m-am „conversat“ din nou in franceza, fusese in Romania mai demult prin Crucea Rosie, si se plangea si el de tineri, care au numai McDonald’s in cap, si care cica (mai ales in partea franceza) o tot taie peste granitza in Franta si is principalul curent pro-intrare in UE (pentru a nu ramane izolati si pentru ca preturile sa scada) – Long mi-a explicat ca majoritatea in Parlament o constituie partea germana (cum e si normal), dar „francezii“ se simt mereu „oprimati“ pe chestia asta, evident.

Apoi am luat-o linistit (foarte relaxant, dupa maratoanele precedente) in sus pe Rive Droite, unde iar am crezut ca-l vad pe the one and only, dar abia cand am ajuns la capatul falezei, la un parc in care am mancat (multa lume intinsa peste tot in iarba) – l-am zarit ceva mai in spate, tzuguiat si alb complet – inconfundabilul MontBlanc (corespunzand si cu indicatiile din ghid). Apoi am mai mers o bucata sa vad sediul GATT, ca tot e acolo (sau WTO cum scria pe placutza de la intrare). Ce-i drept, asezata in parc si partial cu vedere la lac, dar cladirea este tot atat de jaf si invechita precum organizatia, drept pentru care am si refuzat sa fac poza cu ea (nici n-aveam cu ce). Apoi am vazut sediul ONU (o cladire mastodontica), OMM, OMPI, Centrul de Comert i/n pe langa UNCTAD si OMC – he he, numai nume „ilustre“. In Piata Natiunilor, in mijloc, ditamai scaunul de lemn (cred ca avea 30-40 m inaltime) din ala clasic cu spatar si 4 picioare, din care unul era numai pana la jumate. What the hack? Tocmai ma intrebam ce poate semnifica acest „monument“ – cand am vazut afisul: „o lume fara mine“. Misto, nu?
Cam asta a fost Geneve, am uitat sa va scriu de strazile luxoase, pe care erau insirate magazinele cu bijuterii – de genul vitrina de 2m*3m si inauntru doar vreo 6-7 exponate, you know what I mean; si de faptul ca, biensur, peste tot in aceste parti, franceza rules !

In drum spre Lausanne, am mai facut o scurta abatere spontana spre Montreux, special ca sa-i fac poza aia monumentala lui Freddie (fiind pe fuga n-apucasem ziua precedenta) si sa mai „calc“ odata in Montreux, ca prea era frumos! (mai ales ca probabil nu mai ajung eu asa repede in viata asta prin partile astea). Cu aceasta ocazie am intalnit si niste romani pe faleza.

Lausanne

L. este tocmai orasul care iti mai lipseste dupa ce ai cutreierat toata ziua prin alte parti si ajungi obosit. Desi dupa sonoritate intuiesti un orasel de provincie, este ditamai orasul, cu ditamai cladirile, strazile si stive de blocuri (!?) Asta n-ar fi nimic, dar: dupa harta care o aveam, parea asezat pe trei planuri: cel de jos: malul lacului, treapta mijlocie: gara si treapta superioara: orasul vechi/catedrala. Primele 2 corect, asa ca de la gara am luat-o pieptis pe strada in sus pana la o prima biserica, de unde am observat ca mai toate strazile frontale si directe o luau in jos (!?) si nu vroiam nici de-al dracu sa cobor iara, in plus dupa mintea mea, mareatza catedrala nu putea fi decat sus. Asa ca m-am abatut la dreapta pe o strada care mi se parea mie interesanta pana cand am ajuns la o intersectie (harta care o aveam era sumara), de unde trebuia neaparat sa cotesc stanga daca mai vroiam sa ajung totusi la catedrala - o iau spre un pod si ce sa vezi: La cathedrale, mareatza si curata/ingrijita de parca ieri ar fi construit-o, intr-o priveliste bestiala la care numai din intamplare puteam ajunge, intr-adevar tronand pe cel mai inalt deal – uitandu-ma in stanga, am realizat: intre planul 2 si 3 exista o adancitura IMENSA, cu strazile si cladirile ei, astfel ca daca as fi luat-o pe cel mai drept drum, coboram si urcam de ma apucau pandaliile pe acolo – asta era singurul pod care facea legatura pe sus intre 2 si 3 – asa ca hop la catedr. care are un portal de nota10. Ciudat oras !

Ca atmosfera – din nou French, iar strazile semanau pe alocuri destul de bine cu Paris.

Ajuns din nou la gara nu mai aveam puteri sa mai cobor si spre lac, mai ales ca era mult mai mult decat imi inchipuisem, d-apai sa mai si urc inapoi – am incercat sa intrezaresc pe undeva Chateau d‘Ouchy, dar nexam. Picioarele au facut greva: „oi fi vrand tu sa-l vezi, dar noi nu te mai ducem pana acolo“. Asa ca m-am intors la gara si am mai reusit sa „scot nasul“ cum se spune, juma de ora la Fribourg, dar stiam ca nu e cine stie ce, am vazut catedrala din departare, dar intr-adevar nu parea nimic deosebit, asa ca am pornit din nou via Zurich.

22 Aprilie

Lucerna

Am plecat cu Cristina si Long la Lucerna, considerat de multi cel mai pitoresc oras elvetian. Dimineata am urcat cu gondola (moderne, rosii, cu un look SF) + cabina (finca linia de tren cu cea mai mare inclinatie din lume – 48° - nu functioneaza decat mai-sept. – din pacate! – insa asa am iesit mai ieftin) peste pajisti de un verde crud pana pe Pilatus (misto nume, nu?). Din cabina se vedea foarte estetic o bisericutza amplasata pe o creasta stancoasa – de amorul artei probabil, finca era cam inaccesibila. Desi are numai 2100m, de pe varf se deschide in fata ochilor o priveliste GRANDIOASA cum nici in hartzile alea realizate panoramic nu s-ar putea vedea mai bine - lumea Alpilor – o mare alba de varfuri, umpland tot orizontul. Iar in cealalta parte, imagine cu Vierwaldstatter See absolut super ! Am stat sus la soare ca soparlele (pe sezlonguri ce-i drept) si ne-am relaxat, privind niste pasari negre ciudate, care pareau ca stau suspendate in aer.

In autobuz se tot uita o gagica stupefiata la mine si nu intelegeam de ce, mai ales ca prietenul de langa ea arata a turc sadea – apoi l-a auzit Cristina vorbind romaneste (moldoveneste) la handy – he he...

Luzern e intr-adevar frumos, asezat langa lac, iarasi cu fundal de munti, cu Kapellbrucke – un pod de lemn, acoperit, cu picturi de la un capat la altul pe bolta interioara – (a ars acum cativa ani, dar l-au refacut); cu vreo 2 biserici faine si case misto.
Am facut o vizita in Gradina cu Ghetari – resturi glaciare, muzeu; si ne-am distrat copios in fata unor oglinzi care deformau imaginea, fiecare in alt fel. COOL ! Apoi ne-am plimbat prin Labirintul Oglinzilor, decorat in stil Alhambra (fara sa ne busim prea mult), si ala tare simpatic – pacat ca era prea mic pe gustul meu (vroiam mai multe galerii, in care intr-adevar sa ma „pierd“ cu totul).

23 Aprilie

Berna

B. nu arata deloc a capitala, ci mai degraba a targ de provincie si nu ofera prea multe fata de celelalte orase elvetiene. Ceea ce e caracteristic – o zona pietonala foarte lunga, cu mai multe fantani „totemice“ tipice (ilustrand diverse bresle), pe care mergi de la un turn la altul – si alea frumos colorate si pitoresti, dar altfel nimic deosebit. Cu siguranta cel mai jegos oras elvetian care l-am vazut si aspectul general are o nota de tristete, majoritatea cladirilor fiind pe un gri d-ala postbelic. Exista troleibuze ! Prin oras erau amplasate vreo 40 de oua de Pasti de vreun metru jumate, cu diferite modele hazlii (de exemplu svaiter), fiecare cu titlul, numele creatorului si proprietarul scris pe el. Apropo, la elvetieni ouale traditionale de Pasti cica sunt vernil. (!?!) Cum aveam o harta mese pe care era deja inscris traseul de urmat, n-am avut bataie de cap cu vizitatul. In Catedrala n-am putut sa intru, ca era Mesa.

Exista si o „groapa rotunda cu ursi“ (spre deliciul japonezilor) cu 3 ursi veritabili in ea, 2 pomi din care unul culcat, pietris (!) si niste blocuri de stanca perfect geometrice, stivuite unul peste celalalt. Evident ca ursii nu aratau prea fericiti acolo, si mi s-a facut o mila de ei... Stand asa si cugetand, m-am gandit ca un procent considerabil al oamenilor ar indica probabil ca cel mai dezirabil bun personal libertatea, in captivitate ei tot mai au ocazia insa sa reflecte, sa spere etc. Pentru animale in schimb, libertatea este o conditie sine-qua-non a existentei lor, se nasc cu ea in sange – le-ai luat-o pe aia, le-ai luat tot scopul lor – le reduci la o categorie inferioara decat cea de animale.

Si in Berna, ca si in Lucerna, am vazut in parcuri un fel de automat/suport cu pungi de plastic in care proprietarii cainilor sa adune ceea ce lasa patrupezii in urma – simplu si misto, din nou o dovada despre ce poate aduce cu sine civilizatia si organizarea superioara.

Pe usa unei biserici evanghelice am descoperit un afis foarte interesant: totul se referea la diverse manifestari organizate in localitatea Affoltern de ambas. Elv. in RO si cea a RO in CH, pe parcurs de aproape 2 luni (martie-aprilie). Pictura de icoane, pictat pe oua (exista un workshop ptr. a o urmari pe artista la lucru si apoi expozitie cu vreo 1000 de exponate); dans + muzica cu ansamblul folcloric „Valea Somesului“, 8 aprilie= ziua romanilor in Elvetia (!), pe 29 apr. mesa ortodoxa (!) + vizita ghidata in romaneste; apoi expo de pictura a unui brasovean, pe nume Alexandru Gheorghiu. Scopul, foarte instructiv zic eu: „cu ce sunt deosebiti crestinii din Est fata de noi ? (adica ei), ce este o icoana ?, cum se picteaza ouale ? etc“

Interlaken

Stiti ca v-am povestit eu de absolute highlight ala al Elvetiei, urcare cu tren dintat de la Interlaken in sus, pe langa un sat glaciar si faimosul perete nordic al Eiger-ului, pe care putini alpinisti l-au supravietuit, pana sus pe Jungfrau la cea mai inalt situata gara din lume (3454m!) + plimbare prin palatul de gheata + coborat pe la niste cascade. Ei bine, visul s-a spulberat din start, finca nu mai exista reducere pe Interrail si toata distractia costa 160 SFr !!! (asta ca sa vedeti cu ce preturi se „joaca“ astia pe aicea...). Or fi ele 5-6 ore memorabile din viata, dar pentru pretul asta tre sa ma transporte ori pe Everest, ori undeva in apropierea Lunii ca sa ma duc. Cam greu de penetrat fecioara (Jungfrau) in conditiile astea ! De aceea am ales Gornergrat + Pilatus (care cumulat au costat putin peste jumate din Jungfrau) si sa fiu al naibii daca am regretat, finca privind vederile de la fata locului + in zare ce se putea distinge (finca era cam innorat) nici nu parea asa de spectaculoasa toata treaba: 3 munti teshitzi, nu asa misto tzuguiatzi precum Matterhorn-ul. Oraselul e eminamente turistic, hoteluri garla – surprinzator, magazinurile cu suveniruri is mai ieftine decat oriunde pana atunci (probabil datorita concentrarii), full de americani. Foarte frumos de sezut pe malul Aare-ului, care are niste ape deosebit de verzi in anotimpul asta. Pe traseul de tren spre Meiringen, case superbe si un fundal alpin incredibil, cu care am inceput sa ma obisnuiesc insa.

Meiringen

Impreuna cu Cristina si Long am fost la Aareschlucht (prapastie); nu foarte deosebita, dar interesanta totusi – niste chei foarte inguste si inalte deasupra lui Aare + amenajat un podetz + galerie care trece de la un cap la altul; astfel poti sa mergi paralel si foarte aproape cu raul. Exista si o cascada meseriasa la un moment dat.

Pe tren inapoi spre Zurich iar am intalnit trei romani – studenti ieseni probabil – de am „disperat-o“ de tot pe Cristina...


24 Aprilie

St. Gallen

Cateva strazi care compun orasul vechi sunt foarte pitoresti, la fel si biserica reformata St. Laurent, dar Stiftskirche (+ tot complexul manastiresc) e absolut impresionanta si nu tre pierduta daca ajungeti pe acolo !!! – mai ales interiorul iti ia piuitul cu totul. La biblioteca anexata (si aia faimoasa) n-am mai intrat.

Din St.Gallen am trecut granita in Austria si am schimbat trenul de vreo 2 ori, iar reculul s-a simtit imediat, de parca m-as fi intors din Italia in Romania (cam pe acolo ar fi diferenta de civilizatie/organizare), iar austriecii din zona aia pe langa elvetieni parca erau niste tarani din aia badarani rau de tot. Ne-au amenintat de vreo 3 ori cu controlul pasapoartelor- (daca nu venea in timp util, nici nu-l mai prindeam, finca am coborat) – („hait, astia is in stare sa zica ceva cu viza mea de student in Germania...“) – dar n-a comentat nimica vamesul, s-a uitat doar sumar peste document.


LIECHTENSTEIN

Maretzul stat Liechtenstein se afla pe o linie secundara de tren intre alte 2 orase „faimoase“: Feldkirch (Austria) si Buchs (Elvetia). Evident ca nu percepi nici o granita pe acolo, doar ca vezi la un moment dat masinile cu semnul FL. Gara din Schaan se afla la 3 km de Vaduz, are o singura linie circulabila (he he!) si este o casa din lemn ! Orarul celor 10 trenuri care trec zilnic pe acolo e scris pe o foaie xeroxata bagata in tipla, numai cu orele de plecare, nu s-au mai obosit cu sosirile, finca trenul nu sta mai mult de un minut – ha ha ! Am venit 2 persoane intr-un tren cu 2 vagoane, din care doar eu m-am dat jos acolo, precum Desperado pe muzica lui Morricone („the good, the bad and the ugly“) – finca nu era nici un suflet pe acolo, totul inchis (normal, era lunea de Pasti la ei !). Tot cautand o tufa adecvata in care sa-mi las ditai rucsacul din carca (dupa cum spuneam, era pustie), am gasit pan‘ la urma o cale mai ortodoxa, si anume la un hotel din apropiere, in care receptionera a fost dragutza si n-a avut nimic impotriva sa-l depozitez ptr. vreo 3 ore.

Vaduz

Ca sa ma raportez la alte state „maretze“: Vatican e papal, San Marino e turistic, Luxemburg e elitistic – bai, dar Vaduz este ... un sat ! Hahah. Pur si simplu. Un castel pe deal, o biserca, o primarie, s-au chinuit ei sa amenajeze o stradutza turistica de Doamne-Ajuta acolo, ceva case in sus si in jos pe deal si in rest ... nimic ! In afara de ceva turisti, nu cred ca am zarit mai mult de 10 inhabitanti ai ilustrei capitale. Dar aveau ei peste o saptamana concert Dio ? Aveau. La caminul cultural – he he... Am marcat noul teritoriu cucerit in clasicul stil Facaletz, dupa care am dat fugutza la gara. De data asta am fost trei in tren: eu si inca o pereche de japonezi tineri. Si surpriza... peste 10 minute de la urcare apare vamesul austriac (!) care ne ia pasapoartele, le controleaza riguros, raporteaza la „centru“ si ne pune viza de intrare in Austria ! – ca cica venim din Liechtenstein (!!!) Idioti rau, astia ...

Innsbruck

La I., situat sub munti inzapezitzi, peisaj misto, am ajuns pe la 19.30, cu ideea sa mai vad ce s-o putea din el. M-am plimbat vreo juma de ora, am vazt strada lor „de baza“ (Maria-Theresien), dar nu ceva deosebit, dupa care m-am „retras“ la gara ptr. o asteptare de vreo 6 ore. (1.42 era trenul meu) Sute de mii de reguli la bude, sala de asteptare nexam, caldura nexam – am gasit totusi pe peron o salitza de asteptare – dar era neincalzita !!! – Asta in oras in care pica munte inalt si cu zapada pe el, mama lor... (ehei, unde este Elvetia ?) Incetul cu incetul am inceput sa pun pe mine pulovere, izmene, geaca de iarna, ca altfel nu mai rezistam acolo – obligatoriu dusca de tuica etc. Dupa ce au plecat toate celelalte trenuri spre Italia (inadecvate mie) – am ramas pan‘ la urma in sala doar cu un negru – meseriasu‘ la sacou, camasa, pantofi sclipiciosi, shtoc, beton- dupa un timp s-a ridicat sireacu‘ si a inceput sa fac ture – cum nici eu nu rezistam asezat – eram doi insi care ne plimbam de colo-colo – unul la un capat al salii, celalalt la celalalt – ca-n cusca cu nebuni ! Nigerian era – la un moment dat a inceput sa cante ode (va dati seama ce frig era?), cantece religioase gospel pe engleza, care de la un murmur initial au devenit din ce in ce mai clare si mai tari (ha ha), terminate cu o rugaciune in toata regula atunci cand a sosit trenul...

Eram rupt va dati seama, am cautat un compartiment cat mai gol si am dat peste unul in care era doar un negru mese a la Carl Lewis la costum super-staif, vesta, cravata, descaltat si intins cat era de lung; cu perdelele trase („baiat destept“) – a dat sa se ridice, „e OK, stai linistit“, finca asta intentionam si eu. Si asa am ramas pana la Venetia, doar noi doi, ca boierii.
Era Espresso-ul care trecea prin Bolzano (ei, o cunostinta mai veche de-a noastra baietzi!!!) care la Verona se imparte in trei: 5 vagoane la Firenze, 4 la Venezia, 4 la Milano (!!!). In puii mei... ai gresit vagonul, fiul ploii esti !

Impresii „sociologice“

Gradul ultra-inalt de bunastare li se vede pe orice: case, masini, magazine etc, dar mai ales pe fatza: aproape ca nu vezi rid sau fetze chinuite, triste si mai toti oameni au o postura relaxata si o fatza senina, deschisa. Se vede ca se simt bine cu bogatzia lor si par a lua viata mult mai lejer in comparatie cu nemtii, care in felul lor „trag ca boii la jug“ toata viata (comparatie confirmata de sora mea) si (desi au un nivel comparabil) sunt mai mereu nemultumiti, de unde si fetzele lor incrancenate. In nici o alta tara nu m-a salutat mai multa lume necunoscuta ca in Elvetia. Or fi ei la fel de retrasi in sine ca nemtii in viata de zi cu zi, dar eu i-am vazut mereu extrem de amabili, zambitori si politicosi. Tot respectul pentru asta. Dimineata, nashul sta pe peronul trenului respectiv si iti da „Buna dimineata“ (!) – atunci cand vede oameni ezitanti mai spune din cand in cand destinatia trenului... Iar in Berna, nashul a coborat jos pe peron si oferea brat de sprijin la coborare !

Despre femeile din Elvetia: prima impresie a fost ca se impart in 2 categorii:
- elvetiencele, care is nasoale; si
- turcoaicele, asiaticele si negresele, care is misto.
Ulterior, dupa ce am vazut Lugano, Geneve, Montreux si chiar si Zurich seara, am ajuns la concluzia ca de fapt is faine, si in orice caz nu-s mai nasoale ca nemtoaicele. La asta contribuie si faptul ca se imbraca de vreo 10 ori mai bine ca nemtoaicele si umbla indeed foarte elegante, mai ales in partea franceza. Pe scurt: in general is faine la corp si urate la fatza – asa, dupa ochiometrul meu.

Dovada a spiritului de independenta foarte pregnant dezvoltat al elvetienilor – refuzul clar prin referendum de a intra in UE (ma mir ca a si fost propus, oricum Constitutia lor interzice aliantele politice), dar sincer sa fiu prosti ar fi sa intre la starea lor generala de acuma... Elvetia e cel mai bun exemplu pentru legea avantajului comparativ – tara mica, resurse ioc...(bineinteles ca am vazt magazinele luxoase cu celebrele lor ceasuri: Rado, Tissot etc)... au avut si noroc cu razboiul insa.

Nicaieri n-am vazut atatea steaguri nationale ca in Elvetia, nici macar in Franta, nici la mitingurile lui Ceausescu nu erau atatea. In Zurich (fara sa fi fost sarbatoare) pe strada principala, mai toate magazinele aveau la poarta manunchiuri de steaguri, iar bannere cu steagul erau intinse deasupra strazii dintr-o parte in alta. In Basel: ditamai steagul pe frontispicul garii, si in general, la toate obiectivele, sau mijloacele de transport ... iesite din comun, exista arborat cate un steag. Noroc ca-i estetic si placut privirii...

Alt exemplu: zice Cristina ca nu le place sa le spui: italieni, sau francezi – nici n-am facut asa ceva – dar influentele sunt incontestabile si se vad de la o posta.

Chiar daca au 85% parte vorbitoare de germana, in mod evident nu-s nemti, ci o categorie aparte. Deja din prima zi, unde am umblat numai prin nord – auzeam in jur ba franceza, ba italiana – iar restaurantele au scrisa lista mereu in limba proprietarului lor /specificului, indiferent de regiune, asa ca te obisnuiesti cu multiculturalitatea asta devreme. Prima limba straina invatata in scoala este franceza (nu engleza!) finca-i limba de stat, dar cei mai multi vorbesc si engleza.

Mai peste tot se anunta in trei limbi (sau cel putin 2), ceea ce e misto. Am observat chiar ca acelasi text nu este tradus mot-a-mot, ci fiecare cu versiunea lui. Cel mai fain e cand se anunta in tren denumirile oraselor de pe traseu in diferite limbi, finca suna asa de ... altfel. In franceza nu difera numele, dar se pronunta complet altfel, cat despre italiana..., iata un exemplu: Zugo, Zurigo, Basilea (!), Sciaffusa (!!) etc.
Spre deosebire de Germania, (nu stiu cum stau cu natalitatea, probabil tot negativa) dar am vazt mult mai multi copilasi mici elvetieni sadea that is, decat nemti sadea; si foarte multi caini – toti din aia mari, simpatici si flocosi, gen „de stana“ – bine intretinuti si tare dragi.

Ghici ce-am observat ca e in moda la astia: trotineta fratzilor ! Bineinteles ca arata mai modern decat „relicvele“ noastre din copchilarie, dar tot trotineta ii- si prindeau baietanii viteza considerabila cu ea.

„Peisajul“ stradal e bestial, finca vezi tot felul de masini luxoase (numai in prima zi am vazut vreo 3-4 Jaguare, ceea ce ... mai rar) si foarte multe Oldtimers d-alea mese. Foarte ca lumea la ei este ca au foarte putine stopuri (nu ca alea multe si obsedante la nemti de stai la orice rahat de stradutza), in schimb masinile opresc si daca stai pe trotuar si manifesti o foarte vaga tendinta ca la un moment dat pe ziua in curs vrei sa treci strada respectiva.

La ei (confirmat si de Cristina) cred ca fiecare al 3-lea om are handy, incepand cu elevii gimnaziali – si din alea mici, misto, nu orice jaf. E moda nationala -ca prin alte parti, dar parca aici is cei mai multi. Peste tot ii vezi vorbind... Cel mai nasol: multi si-au pus ca melodie chestia aia enervanta din Eiffel65 „Blue“ – haargh!

Impresii „tehnice“

M-am plimbat ca boieru‘, numai cu IC, EC, ICE – toate fara nici un fel de supliment – he he – daca ar sti elvetienii pentru ce suma derizorie de bani (raportata la ei) m-am plimbat eu in sus si in jos cu trenurile lor supermeseriase... M-am „dat“ chiar si cu CISAlpino, tren italian modern, care se „culca“ la curbe – sentimentul e foarte meserias, mai ales cand stai la geam si il vezi. Am ajuns la concluzia ca tara asta e un fel de paradis al Interrailer-ilor: de la Zurich pornind, catre orice destinatie vrei sa ajungi, nu faci mai mult de trei ore (ce-i drept, nu se pot aplica faimoasele triunghiuri „nocturne“ ale lui Vlad), trenurile pleaca de regula la intervale fixe (indiferent ca-i duminica sau nu), legaturi garla, supercomfortabile, masutza, incalzite etc, dormi de numa‘, peisaje superfaine. Nu mai tre sa spun banuiesc ca pleaca si sosesc (90% dintre ele) la secunda (precum vestitele ceasornicuri... elvetiene). M-au spart in ICE cu afisaj electronic la capatul culoarului catre gara Zurich: „coborarea este pe partea...“, „va multumim ca ati calatorit cu noi“, „sunteti sigur ca nu ati uitat nimic si poza cu geamantan, umbrela etc). In schimb, la oprirea in gara, trenurile (chiar si IC) scrasnesc la fel de infiorator ca la noi.

In fiecare gara exista o brosurica moca - mica si tare practica in care sunt trecute toate trenurile catre toate directiile, ordonate frumos in ordine alfabetica. Au si o reglementare meseriasa cum ca daca pleci catre o destinatie dimineata si te intorci seara dupa ora 7 (in ziua respectiva), mergi moca drumul de intors (!) Oricum, la ora aia nu prea mai umbla multa lume, oamenii retragandu-se in general repede pe la cuiburile lor, si am eu o vaga impresie ca viata de noapte e cam inexistenta la ei.

Exemplu de retoromana (care stiu eu ca o sa-l incante pe unu‘ galinaceu): „Banca Naziunala Svizra. Tschuncanta Francs. Las bancnotas èn protegidas dal dretg penal.“ Deci o combinatie ciudata intre italiana, spaniola, portugheza si franceza !
Schwyzerdeutsch suna cri-mi-nal ! Cand vorbesc repede intre ei, nu prea intelegi nimica. dar limbajul e foarte dragutz. Exemple: rechts=rachts, wann gehst?= wann gooschst?, nicht laufen= ni loopen, Haus=Haeusle, Vogel=Voegele, Kipfel=Kipfeli usw.

Concluzie

Concluzionand, pot sa spun ca in Elvetia 2 lucruri sunt omniprezente. Nu hidrogenul si proshtii, asa cum a postulat Murphy despre lume, ci: 1. muntzii – catre orice destinatzie te-ai indrepta, intotdeauna vei avea ca fundal un peisaj alpin extraordinar; si 2. turistii japonezi (evident!) care m-au acompaniat din prima pana in ultima zi, chiar si in locurile mai putin vizitate. Indiferent de starea vremii, de sezon sau de vreo sarbatoare, ei erau la datorie, mereu alergand si pozand disperatzi dintr-o parte in alta (chiar si lucruri banale pentru noi), cu un ochi in camerele lor ultramoderne de filmat si cu celalalt in ghidul turistic.

Sinteza

Elvetia = o tara f. diversa (administrativ si lingvistic), f. independenta (politic si mental), f. instarita (economic si social) si mai ales f. frumoasa ! (geografic si turistic)

symbol symbol symbol